Lucrarile au aparut in albume de arta precum:
– „Un secol de sculptură românească. Dicționar A-D” Colecția SINTEZE, Editura META, 2001
– American Society For Contemporary Artists (ASCA) catalog – NY
-American Romanian Academy of Arts and Sciencesm- Enciclopedie ilustrată – Românii din Ny – Dan Fornade -Canada
Texte de :Gabriela Carp, AnaMaria Covrig, Lyonel Scantéyé
Mircea Zaciu, Ilie Calian, Dan Grigorescu, Ionel Jianou, despre arta lui Mihai Caranica :
“Sculpteaza in marmura colorata, lustruita, forme abstracte, elegante, amintind anatomia umana. Preferinta pentru o morfologie bazata pe linii curbe trimite la sculptura lui Hans Arp si Brancusi (Ioana Vlasiu)
“Formele sale sunt pietre care vorbesc parcă trezite dintr-un somn cosmic și forțate să se dezvăluie într-un vis, să se declare. Creațiile lui Mihai Caranica dețin această voință extraordinară de a uni materia și gândirea, o voință exprimată totuși cu o tandrețe infinită. … sculptorul citește intimitatea minerală a pietrei și o mărturisește prin opera sa discretă și subtilă …” (Mircea Zaciu- scriitor)
“Ceea ce îl interesează pe Mihai Caranica nu este atât puterea simbolurilor, pe care le-ar putea sugera prin simplitatea viguroasă a formelor naturale, cât și poezia formelor inventate de interacțiunea atemporală a vântului, luminii și pietrei … nu o luptă dramatică între elemente, dar un joc care se încheie în armonie și eleganță …” (Ilie Calian-Critic de artă)
“In sculptura lui Mihai Caranica se intrupeaza o poezie a linistii , talmacita in armonia contururilor inscrise in spatiu , in echilibrul formelor pe care el le cuprinde in curbe prelungi si încă și mai semnificativ în culoarea pietrei care radiaza o atmosfera de visare.
Tânărul artist știe de la bun început care sunt unghiurile cele mai potrivite cioplirii pietrei, în ce chip materialul, inert pentru alții , poate dobândi calma vibrație a vieții, cum trebuie sa cadă lumina pe suprafața pietrei, astfel încât să dea sens in frumusețea granulației.Culoarea ca element al culturii a fost redescoperită relativ târziu, dar ea, ne îndeamnă sa deslușim începuturile unei arte care, pe vremea etruscilor si a vecinilor greci, năzuia să îndeplinească o viziune a materiei sculptate în stare sa se apropie cât mai mult de înfățișarea lucrurilor vii. Așa se explica si la Mihai Caranica această calitate a obiectului sculptat în care efectul decorativ e integrat într-un sistem mai larg al neînțelesurilor artistice.
Sculptorul a ajuns la o remarcabilă tehnică a tăierii pietrei, a netezirii suprafeței, astfel lucrările lui capătă o însușire care îndeamnă, cândva Brâncuși: o asemenea căldură, încât sa simți nevoia să-i descoperi, tactil, formele.
Expoziția lui Mihai Caranica relevă o artă de o certă sensibilitate, o artă a meditației poetice si a unei incontestabile științe de a înmlădi formele aspre si a le transforama în muzica. ( Dan Grigorescu)”
“Este interesant sa observăm că majoritatea tinerilor sculptori români preferă cioplitul pietrei sau al lemnului direct.Să fie o abllitate înnăscută pentru aceste materiale izvorâte din sursele adânci ale Artei Romanesti, sau motivul de a nu fi găsit cu ușurință un alt material, ca bronzul, a determinat tânără generație să aleagă cioplitul direct în material? Nu cred că problema există în procesul de creație a lui Mihai Caranica. Personalitatea lui, sensibilitatea atingerii si legătura naturală cu materialul, toate au contribuit la formarea înnăscută a unui cioplitor in piatră. Pentru un moment el creează sculpturi de mici dimensiuni, dar are toate calitățile necesare unei sculpturi în aer liber.
Mihai Caranica are o sensibilitate specială pentru puritatea formei în sculptura ce întruchipează corpul uman, el stie cum să exprime muzica curbelor ușoară, a contururilor si a suprafețelor rotunde, pe care lumina cade cu blândețe.
Maeștrii lui sunt Brâncuși si Arp, de la primul a învățat să iubească efectul luminiii pe formele simple si pure, și în sfârșit volume înalt lustruite care nu rămân pe soclurile lor, dar se ridică grandioase în spatiu.
De la celălalt a învățat delicatețea formelor care se îmbrățișează în voluptoase mișcări, la fel în sensibilitatea și căldura formelor de vis, salutând sensibilitatea si fantezia.
Sculptura lui, care urmează tradiția celor doi predecesori: Brâncuși si Arp, adevărații maeștrii ai sculpturii contemporane se îndreaptă în direcția adevărată, unde arta găsește liniște, demnitate, o deschidere către invizibil și eternitate.” (Ionel Jianou)
“His shapes are stones that speak as if awakened from a cosmic sleep and forced to reveal themselves in a dream, to declare themselves. Mihai Caranica’s creations hold this tremendous will onto joining matter and thought, a will nevertheless expressed with infinite tenderness. …the sculptor reads the mineral intimacy of the stone and confesses it through his discreet and subtle work…” Mircea Zaciu- writer
“What interests Mihai Caranica is not so much the sheer strength of symbols, which he might suggest through the vigorous simplicity of the natural shapes, but the poetry of shapes invented by the timeless interplay of wind, light and stone…not a dramatic struggle between the elements, but a game ending in harmony and elegance…” Ilie Calian-Art critic
“Mihai Caranica has a great feeling for purity of form. His masters are Brancusi and Arp. From the former he learned to love light effects on pure forms…from the latter, he learned the tenderness of forms gently embracing in slow,voluptuous movements..”( Ionel Jianou )
“Mihai Caranica`s sculpture embodies a poetry of peace fullness,translated into harmony of contours inserted in space, in the colour of stone which irradiates a dreamy state”… ( Dan Grigorescu )
Pentru mai multe informatii, vizitati pagina de Contact!